Punct

Mă uitam la frunze sub luciul nopții,
și mă gândeam la ochii tăi verzi, al naibii de verzi
ce ma urmăresc zi de noapte, noapte de zi
ca steaua asta singuratică ce fugarește noaptea pe cer.
ochii tăi verzi...genele-ți vâslesc ducând privirea spre adâncul ființei mele
și doua buze rostesc
cuvinte
mărețe or fi dacă îți aparțin
dar n-aud nimic
atâta mă concentrez pe mișcarea buzelor încât tot ce spui își pierde sonoritatea până la urechile mele...
oricum trebuie să fie vorba despre ceva roșu,fin,umed ca buzele tale.
ce splendoare!
buzele tale se extind înconjurând pământul și zâmbesc spre mine.
ce delir!ce delir!
mă învârt ca un satelit pe axele gropițelor tale în care mi-am pierdut până și ideile.
Punct.

Eros

Dupa cum se vede m-am intors repede...rezulta oarecum confortant sa-mi vars angoasele prin spatiul virtual hehe. Da...stateam si ma gandeam asa la o tema destul de nelinistitoare: dragostea. In ciuda explicatiilor stiintifice tind sa cred ca e mai degraba un sentiment inexplicabil. Stai linistit in banca ta, arunci cu piciorul in pietricele, te uiti linistit cum cad picurii de ploaie in balti, si de-odata trece el/ea prin fata ta si uiti si cine esti, si ce piatra ai lovit cu piciorul in drumul tau, si ce aveai de gand sa faci. Fiecare iubire e un fel de experienta care te schimba in mod inevitabil. Dar nu e nicidecum o schimbare voita, ci e ceva natural; iti adaptezi substanta ta la substanta celuilalt pentru a forma acea intregime. Ce zbatere ontologica se da in noi cand asteptam un raspuns: un *da*, un *si eu*; orice cuvant din partea celuilalt e un fel de sentinta la iubire~fericire sau la nefericire.Ma gandesc ca puterea asta incomensurabila pe care i-o acordam iubirii~iubitului e datorita nevoii de a simti ca ai un stapan, un dumnezeu care te protejeaza la fiecare pas. Astfel te transformi intr-un habotnic/ bigot care isi dedica viata slujirii Zeului suprem: Eros.

Discutie

Am zis sa mai iau un pic contactul cu propia-mi fiinta si sa discutam: Ce faci? Cum o mai duci? Ce se mai destrama din tine? Ce ti se mai lipste de suflet? Suflet, ce notiune abstracta,ar fi fost mai simplu daca ar fi fost ceva palpabil, cercetatorii l-ar fi disecat in mii de bucatele ca sa-i descopere secretul, asa stai si te invarti pe nevrax,te impiedici prin sira spinarii si te pierzi printre neuroni ca sa-ti dai seama ca pana la urma nu stii ce e in sufletul tau... Am acumulat atatea stari de exaltare desarte, atatea lumini orbitoare de viata nocturna, atata graba si atata plictis ca am nevoie neaparat de o cura, un catharsis de sentimente ca sa ma eliberez din gura vietii care mi-a inghitit sufletul si care-mi suge energia. Vreo sugestie?! Tot vezi pe paginile revistelor: Cum sa slabesti 10 kg in doua saptamani, Dieta minune...dar nimeni nu se preocupa de estetica sau mai bine zis sanatatea launtrica. Suntem frumusei ca niste papusele si viermanosi pe dinauntru ca niste mere invadate de putregai de ceva vreme. Partea buna e ca e cam greu sa-ti dai seama daca cineva e in descomunere sau nu.
Concluzia: nu vreau sa ma descompun asa ca trebuie sa-mi fac un plan eficient si pentru asta trebuie sa las calculatorul...so...see u soon!

Luna văzută printr-un binoclu miop

O lună ștearsă se preface
că-i vreo planeta îndepărtată,
că-i o amintire scoasă dintr-o minte împovărată,
că-i o vorbă pe jumate spusă,
sau un strigăt de stea căzătoare
dar când colo e tot ea...
luna văzută printr-un binoclu miop.

De dor...

Mi-e dor de-un cer întunecat trosnind a nerăbdare de ploaie,
să ascult un cântec ploios îngânat de picuri furtunoși
și să-mi înmoi vârfurile picioarelor în bălți calde...
Doar câte un fulger se flutură prin păru-mi ud,
rostindu-mi cuvinte dulci, dulci ca vara.
Ce crudă-i ploaia asta!
vine în ropote și-mi inundă sufletul cu amăgiri și promisiuni deșarte
după care își ia jucăriile și pleacă în alt suflet.
Așa că mai bine îmi iau un lighean cu apă caldă
și-mi imaginez că e o baltă adunată prin mângâieri repetate între apă și pământ.
și aștept să-mi picure și mie în cap un sentiment de nicăieri sau un dor de peste tot din mine.
Ce ți-e și cu dorul ăsta!
Când te aștepți mai puțin îți iese din suflet și contagiază toată ființa ca o celulă canceroasă
și te îmbolnăvește...de dor.

Frustrare

număr biluțe,mărgeluțe, fire de iarbă pe-o pătură-n carouri
am plecat la picnic
cu frustrarile mele
și acu* le fac inventarul și
tot mi se bagă în față
câte-o mărgică
cîte-un fir de iarbă ofilită
ofilită ca ziua de azi
parcă s-ar putea usca mai tare
foșnește ca o mortăciune pe pajiște
și nu-mi dă pace...

Îndrăgostit

Uzat, tocit, decolorat e drumul pân* la tine
și tot nu mă satur să-l străbat.
pietrele îmi cunosc tălpile ca pe Tatăl nostru
le fac din mână cu degetul mic
și se bucură mereu să mă vadă.
le-am vorbit despre tine
le-am spus că ești de treabă,
că ai urechile cam mari și umerii cam lați
dar nu-i nimic
încă mai încapi în câmpul meu vizual
și dacă n-ar fi așa
l-aș lărgi eu cu mâna mea
au râs și râd mereu de mine
că mi se împleticesc picioarele de zici că am băut o damigeană
și câteodat mi-o iau picioarele înainte și mă lasă în urmă,
ajung la tine și tremură ca fraierele,
și mă fac de râs...dacă aș fi fost eu pe ele nu le-aș mai fi lăsat să șovăie.

Neoameni de zăpadă

Neoameni de zăpadă
se joacă cu bulgări de ignoranță
sănii gonesc după prinți pe cai albi
în timp ce derdelușurile alunecă la deal.
o uliță pe iarnă spune poezia lui Coșbuc
la gura unei sobe
care merge pe gaz metan
și mai scapă, mai scapă
versuri,rime
pe ici, pe colo,
prin suflete, prin margini de suflete
prin oameni,prin aproape oameni...

Într-un pumn

Într-un pumn am închis Universul...
și l-am strâns
până i-au ieșit stelele pe nas
și țipa într-una să-i dau drumu*
dar n-am vrut
n-am vrut.
l-am strâns în continuare
până când am auzit un țipăt mut
și atunci
am desfacut pumnul
se făcuse mic,mic...
cât o boabă de piper.
și acu* ce mă fac?

Soare de primăvară

Albinuțele amețite de zzzbor mă amețesc
cu dansurile lor.
una obosită de atâta zzzbânțuială
îmi intră în ureche și-mi spuse zzzumzăitor
că Răzzzvan iar și-a dat foc la răbdare...
din când în când mai aprinde câte un foc de tabără
în mijlocul exasperării,
se antreneazzză într-ale piromaniei.

M-am dus să-l cert
și m-a amenințat că-mi dă și mie foc
la speranțe...
zzzurliu băiat.
-Dar dă-mi măcar un băț de chibrit
să mai aprind un Soare
că primăvara asta nu mă mulțumește.