Mă uitam la frunze sub luciul nopții,
și mă gândeam la ochii tăi verzi, al naibii de verzi
ce ma urmăresc zi de noapte, noapte de zi
ca steaua asta singuratică ce fugarește noaptea pe cer.
ochii tăi verzi...genele-ți vâslesc ducând privirea spre adâncul ființei mele
și doua buze rostesc
cuvinte
mărețe or fi dacă îți aparțin
dar n-aud nimic
atâta mă concentrez pe mișcarea buzelor încât tot ce spui își pierde sonoritatea până la urechile mele...
oricum trebuie să fie vorba despre ceva roșu,fin,umed ca buzele tale.
ce splendoare!
buzele tale se extind înconjurând pământul și zâmbesc spre mine.
ce delir!ce delir!
mă învârt ca un satelit pe axele gropițelor tale în care mi-am pierdut până și ideile.
Punct.
