Mi-e dor de-un cer întunecat trosnind a nerăbdare de ploaie,
să ascult un cântec ploios îngânat de picuri furtunoși
și să-mi înmoi vârfurile picioarelor în bălți calde...
Doar câte un fulger se flutură prin păru-mi ud,
rostindu-mi cuvinte dulci, dulci ca vara.
Ce crudă-i ploaia asta!
vine în ropote și-mi inundă sufletul cu amăgiri și promisiuni deșarte
după care își ia jucăriile și pleacă în alt suflet.
Așa că mai bine îmi iau un lighean cu apă caldă
și-mi imaginez că e o baltă adunată prin mângâieri repetate între apă și pământ.
și aștept să-mi picure și mie în cap un sentiment de nicăieri sau un dor de peste tot din mine.
Ce ți-e și cu dorul ăsta!
Când te aștepți mai puțin îți iese din suflet și contagiază toată ființa ca o celulă canceroasă
și te îmbolnăvește...de dor.
