Uzat, tocit, decolorat e drumul pân* la tine
și tot nu mă satur să-l străbat.
pietrele îmi cunosc tălpile ca pe Tatăl nostru
le fac din mână cu degetul mic
și se bucură mereu să mă vadă.
le-am vorbit despre tine
le-am spus că ești de treabă,
că ai urechile cam mari și umerii cam lați
dar nu-i nimic
încă mai încapi în câmpul meu vizual
și dacă n-ar fi așa
l-aș lărgi eu cu mâna mea
au râs și râd mereu de mine
că mi se împleticesc picioarele de zici că am băut o damigeană
și câteodat mi-o iau picioarele înainte și mă lasă în urmă,
ajung la tine și tremură ca fraierele,
și mă fac de râs...dacă aș fi fost eu pe ele nu le-aș mai fi lăsat să șovăie.
